Intrebari generale
Despre atletism
Atletismul este unul dintre cele mai populare sporturi din lume. Atleții învață ce înseamnă angajamentul, dăruirea si disciplina. De asemenea, învață sa accepte și să respecte opiniile și strategia echipei. Atletismul te învață cum poți deveni un exemplu mai bun pentru ceilalți.
Stil de viata sanatos
Având în vedere că rata obezității infantile atinge cote alarmante chiar și pe continentul european, din cauza sedentarismului determinat de tehnologie și a diversității culinare din zona de fast food, prezența sportului în viața celor mici este mai mult decât importantă.
Practicarea unui sport, chiar de la o vârstă cât mai fragedă, reprezintă instrumentul ideal prin care un puști de doar câțiva anișori se poate menține în formă, atât din punct de vedere mental, dar mai ales din punct de vedere fizic.
Este simplu să îi învățăm pe copii despre utilitatea sportului pentru organism, iar asumarea unui astfel de stil de viață oferă înapoi o mulțime de avantaje, din punct de vedere al sănătății.
Asumarea efortului
Sporturile în echipă pentru copii îi expun pe aceștia, chiar de la vârste mici sau foarte mici, în fața unor concepte ce îi vor călăuzi ulterior pe întreg parcursul perioadei de activitate profesională. Vorbim, evident, despre “munca în echipă” și “leadership”.
Cele mai bune sporturi pentru copii timizi îi transformă pe aceștia în ființe cu abilități de relaționare foarte bune, pe baza aptitudinilor învățate și asimilate în mod organic pe terenul de sport: comunicarea, sacrificiul, asumarea greșelilor individuale etc
Mai mult decât atât, copiii vor putea împărtăși cu ceilalți coechipieri atât bucuria unei victorii, cât și ideea de asumare a unei înfrângeri, fapt ce îi va pregăti pe micuți pentru succesele și eșecurile pe care viața ni le oferă tuturor, mai devreme sau mai târziu.
Stimularea sistemului imunitar
Mișcarea contribuie la o stare de sănătate cât mai bună, contribuind la eforturile sistemului
imunitar de a respinge cât mai eficient orice posibilă cauză de îmbolnăvire a organismului.
Prin exerciții fizice regulate, sistemul imunitar permite o circulație cât mai bună a celulelor și substanțelor prin organism, stimulând totodată funcțiile și procesele esențiale pentru prevenirea problemelor de sănătate cu un caracter autoimun.
Incredere in fortele proprii
Un copil care a fost dat la sport încă de la o vârstă fragedă are mai multă încredere în capacitatea sa de a trece peste obstacolele dificile din viață. Totodată, un puști ce are sportul pe lista de pasiuni înțelege mult mai bine faptul că răbdarea și perseverența pot contribui la atingerea obiectivelor propuse.
Copiii care practică un sport au șanse mult mai mici de a se confrunta în anii adolescenței, precum și în perioada de maturitate incipientă, cu depresie, anxietate și alte tulburări emoționale ce aparțin acestui spectru de patologii.
Încrederea și respectul față de propria persoană se observă cu mai multă ușurință la persoanele care au practicat sportul încă din copilăriei, atât în contextul carierei, cât și în zona de legături sociale extracurriculare.
Decizii inspirate
Activitatea sportivă poate naște în micuți pasiuni ce vor fi alături de ei pe întreg parcursul vieții, influențându-i să ia decizii cât mai bune pentru ei și cei dragi: evitarea viciilor, alegerea unor cercuri sociale cu oameni la fel de implicați în viața sănătoasă, oferita de sport etc
Apropiindu-se de oameni la fel ca el, care cred în beneficiile sportului pentru stilul de viață, copilul va fi mai puțin influențat de anturaje discutabile și tentații specifice lor, fiindu-i mai greu să o legătură cu ceea ce ar putea reprezenta acestea pentru viața sa.
Varsta la care trebuie sa inceapa copilul un sport
Sporturile pentru copii trebuie practicate în mod serios de la vârsta de 6 sau 7 ani, pentru că atunci, prichindeii pot să respecte conștient toate regulile, putând fi atenți la indicațiile antrenorului și înțelegând ce înseamnă competiția sau fair-play-ul.
Dacă sporturile sunt practicate la 3, 4 și 5 ani, atunci ele vor fi doar pentru distracție, amuzament și pentru socializare. La această vârstă, sportul ar trebui privit ca pe un joc și ca pe o modalitate de a ține copilul activ, nu ca pe o competiție.